vineri, 30 aprilie 2010

Demachiantul de ochi Nivea


Ei bine, da, mi s-au terminat toate demachiantele si iata-ma in postura de a scrie despre ceea ce experimentez/ reexperimentez.
Asa cum am mai spus, sunt foarte pretentioasa cu demachiantul de ochi, pentru ca mi se pare cu adevarat important cat este de eficient, fara a afecta zona oricum sensibila a ochilor. In acelasi timp, industria cosmetica a evoluat intr-atat incat pigmentii utilizati in produsele de machiaj au devenit mult mai puternici, si automat se impune ca demachiantul sa fie la randul sau mai puternic si tot mai eficient.
Imi aduc aminte ca eram multumita de demachiantul lichid de la Nivea. Nu stiu de ce, dar in materie de demachiant de ochi intotdeauna le-am preferat pe cele lichide, in defavoarea celor cremoase. Asta poate pentru ca de obicei folosesc o cantitate mare de demachiant, iar cel cremos se intampla sa imi intre si in ochi sau in orice caz sa ma tina o perioada mai lunga cu ochiul inchis. Pe cand cel lichid mai este absorbit si de discheta demachianta, se imbiba mai bine in ea si nu este atat de agresiv cu ochiul.
Tocmai de aceea am revenit la demachiantul lichid de la Nivea, despre care aveam o parere buna, candva. Ei bine, acum mi se pare ingrozitor. Tusul pentru pleoape de la Astor trebuie practic raschetat cu discheta demachianta, iar daca reusesc sa inlatur linia de contur este doar pentru ca aceasta sa se imprastie de jur imprejurul ochilor formand o mare pata neagra amestecata cu dermatograf si mascara (tot negre) si cu fardul de pleoape. Dupa ce pot sa spun ca am curatat "grosul", mai revin cu 2 - 3 dischete imbibate cu demachiant si ma chinui cu ele, frecandu-mi ochii bine bine. Mascara nici vorba sa o inlatur in intregime, si oricum inca de la raschetarea tusului imi pierd vreo 3 - 4 gene, de ma mir ca inca mai am gene...Oricum finisez curatirea ochilor ulterior, cu demachiantul pentru fata, cu care inlatur ultimele pete si reziduri, dar per total este oricum foarte neplacut. Cred ca cel mai tare ma deranjeaza ca demachiantul imi transforma ceva negru (ori tusul, ori dermatograful, ori mascara) intr-o pata negricioasa, sub pleoapa, care oricum se curata foarte greu, parca este una cu pielea...
Nu pot sa nu ma intreb ce s-a intamplat de fapt - ori produsul de la Nivea a scazut foarte mult in calitate, lucru care mi se pare plauzibil intr-o oarecare masura, am auzit ca se intampla asta cu produsele cosmetice aflate spre sfarsitul ciclului lor de viata, ori este vorba despre ceea ce spuneam referitor la puterea pigmentilor folositi in produsele pentru machiaj. Oricum ar fi, tubul acesta de demachiant clar nu va fi golit de mine. Cred ca voi reveni de asemenea, la un alt demachiant de ochi lichid care mi-a placut mult, cel de la L'Oreal. Sper sa nu ma dezamageasca si acesta...

5 comentarii:

  1. Salutare :) De ce nu incerci unul bifazic? Sunt foarte eficiente (chiar si la mascara mai rezistenta). Eu il tot recomand pe cel de la Balea pentru ca nu mi se pare ca exista mare diferenta intre diversele branduri (decat de pret), iar asta e chiar ieftin - vreo 6-7 lei cred. Daca nu-ti place macar n-ai dat cine stie cati bani aiurea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Epurica, pana acum nu mi-a ieşit in cale, deşi am mai auzit de el. Între demachiantele de ochi eu vad diferente de la o marca la alta, la cel pentru fata nu prea observ diferente. Presupun ca cel recomandat de tine se gaseste la farmacie, corect? Ca dacă nu se găseşte la farmacie sau in mall deja mi se pare greu de procurat, si fiind vorba doar de un demachiant... Mulumesc oricum pentru recomandare, cred ca îţi voi urma sfatul, pentru ca cu Nivea nu mai pot.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu ma refer la orice demachiant de ochi, ci doar la cele bifazice :) Ca in general gasesc mari diferente intre produse similare de la firme diferite :) Din pacate demachiantul de la Balea se gaseste doar in Drogerie Markt, dar au destul de multe magazine prin Bucuresti, deci e posibil sa ai unul chiar pe langa tine :) Au si o adresa web unde poti vedea locatiile magazinelor: http://dmdrogeriemarkt.ro/contact.htm

    RăspundețiȘtergere
  4. Când ai pe faţă un rimel mai greu de dat jos sau un tuş de genul celui pe care-l foloseşti, chiar şi un fond de ten care se dă jos cu dificultate, pune puţin în exces demachiant şi lasă-l să acţioneze pe faţă 2-3 minute. Pe ochi ţine-ţi două dischete demachiante îmbibate bine în demachiant, să se înmoaie rimelul. Garantez că se ia mai uşor. De asemenea, îţi recomand un demachiant cremă foarte gras, gen cel de la L'Oreal, De-maq expert, Cashmere Milk. Este foarte bun, este de 2 ori mai concentrat şi foloseşti câte foarte puţin. Este de asemenea şi foarte gras, iar după el trebuie să foloseşti o loţiune tonică, dar cel puţin nu-ţi mai chinui ochii la demachiere. Fii mai tandră cu faţa ta, nu o mai chinui atât când o demachiezi. Ar trebui să te ţină până la bătrâneţe :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Roxana, multumesc pentru sfaturi si ponturi, ai dreptate, ar trebui sa functioneze perfect dischetele lasate cateva minute pe ochi. Nu imi chinui fata de obicei, tocmai de asta ma plangeam de acest demachiant. Da, o sa ma tina pana la batranete, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere