marți, 21 februarie 2012

Colectia mea de glossuri

Nu mai scrisesem de atata timp pe blog, incat am si uitat de perioada in care am fost obsedata de glossuri. Am avut vreo 2-3 saptamani in care am achizitionat o gramada de produse pentru buze, mai ales glossuri, dar si stickuri tratament pentru hidratare. Numai asta visam zi si noapte, bine ca am scapat de obsesie.


In poza de mai sus sunt numai glossurile achizitionate recent, in perioada obsesiva.
1. Glossurile MAC Dazzleglass, unul transparent, Snow si unul maroniu. Cred ca sunt preferatele mele, desi au un imens minus - mirosul/ gustul. Nu am intalnit ceva mai ingrozitor. Atat de rau, incat uneori imi vine sa ma dau cu el, mai ales cand sunt la birou, dar cand ma gandesc la ce voi avea de indurat, ma apuca repulsia. De ce s-or fi chinuit sa ii adauge parfum, cand era mult mai simplu sa nu o faca? Si de ce in concentratie uriasa?
In rest imi place, mai ales ca si consistenta, se aplica uniform si lasa un luciu foarte frumos, dar destul de puternic. Si imi place si ca rezista. La un pahar de apa, rezista chiar excelent.
2. Estee Lauder High Gloss, nuanta Golden Goddess l-am luat de la Sephora in perioada reducerilor, cu circa 70 de lei. Imi place foarte mult nuanta, dar cam atat. In niciun caz nu isi merita banii. Nu se aplica deloc uniform, ca mai toate glossurile tip tub, cu acest sistem total nepotrivit. Am incercat sa il aplic si cu pensula, dar cu nimic mai bine. Nu imi place nici consistenta lui si aspectul pe care il ofera buzelor, tip ud. Consider ca nu merita nici macar pretul pe care l-am platit eu, daramite full price.
3. Deborah EuphoricShine il am de la Unica (parca). E destul de ok, nimic iesti din comun, noroc ca nuanta este discreta, adica nu este foarte intensa pe buze, pentru ca altfel nu mi s-ar fi potrivit. Nici "luciul" nu are o intensitate foarte buna, e ok pe post de produs discret.
4. Calvin Klein gloss imi place mult. Ca si aspect, nu chiar cat MAC, dar nici nu am ce sa ii reprosez. Nuanta pe care o am este un auriu, care face buzele usor nude. Imi place ca si consistenta.
5. L'Oreal Glam Shine l-m primit cu generozitate de la makeuponline.ro pentru testare. Nuanta nu mi se potriveste, dar pana la urma nu asta conteaza in testing a product. Imi place mult ca si consistenta. Adera foarte bine pe buze si are un aspect foarte frumos. Are particule sclipicioase care ofera un luciu placut. Datorita felului in care adera, are si o rezistenta foarte buna.
6. NYX Gloss si acesta imi place foarte mult, e aproape ca un ruj lichid - foarte consistent si cu o putere buna de acoperire, deci o nuanta destul de intensa pe buze.
7. Oriflame Gloss Booster este oribil, nu face nimic. Stiu ca am ales nuanta invisible pear, dar nu ofera nici macar un luciu cat de discret, ci doar aspect de buze ude.


Pentru protectia buzelor si impotriva aspectului crapat, in ciuda vremii oribile pe care am trait-o, am folosit Avene Cold Cream (cum naiba gasesc eu numai produsele tip tub pentru buze) si Dr. Organic cu Vitamina E. Cel din urma imi place enorm de mult. Emoliaza buzele excelent si le mentine moi. Cel de la Avene desi in tub este ca un gel, pe buze capata un aspect prea lichid si parca nu are puterea de a patrunde si oferi o hidratare chiar excelenta buzelor.

sâmbătă, 18 februarie 2012

Joico Silk Result Thermal Smoother

In ultima vreme nu mi-am mai cumparat foarte multe cosmeticale, dar am investit mult in produse pentru par sau unghii, incat am subiecte pentru review-uri cel putin pentru jumatate de an :)
De cateva luni am inceput sa folosesc placa pentru par, pentru ca pana acum nu am gasit nimic mai eficient si care sa pot folosi de una singura pentru a-mi face parul sa arate satisfacator fara mainile unui profesionist.
Am inceput desigur sa folosesc tot felul de solutii nu exclusiv dedicate protejarii parului supus la tratamente atat de termice, de 2 ori pe saptamana, ci mai degraba produse de tipul "damage hair". Din punctul asta de vedere, piata de supermarchet dedicata tratamentelor de par este foarte foarte saraca.


M-am orientat deci catre produsul de la Joico, pentru ca absolut toata lumea din jurul meu care a folosit tot felul de marci profesionale de ingrijire a parului a declarat cu convingere ca Joico este cea mai buna marca.
Am ales de pe carespot.ro produsul Joico Silk Result Thermal Smoother, a costat 43 lei, 150 ml.
Nu ma asteptam la rezultate "oau!" de la un produs care teoretic nu trebuia sa faca nimic vizibil, dar macar sa imi mentina aspectul parului asa cum era, in conditiile in care il supun la placa de 2 ori pe saptamana, la temperatura medie a placii.
Cu toate astea, imi place la nebunie, este un produs foarte bun si care are o gramada de efecte pozitive pe parul meu. Am observat ca mi-a ingrosat firul de par, sau cel putin aceasta este senzatia. Parul meu a devenit mai aspru, in conditiile in care il am incredibil de fin si subtire, motiv pentru care il si pierd in cantitati industriale la fiecare spalat pe cap si este si ingrozitor de greu de coafat, pentru ca nu sta nicicum. Nu numai ca protejeaza parul, ceea ce nu pot decat sa observ folosindu-l impreuna cu placa si constatand ca parul meu ramane lucios, nu tern, nu tocit sau complet deshidratat, dar imi place foarte mult textura pe care o ofera, iar faptul de a deveni mai aspru mi-l ajuta si sa se aseze mai bine, iar la uscarea completa arata foarte frumos texturat.
Il aplic dupa zvantarea parului, inainte de utilizarea placii, incerc sa sprayez uniform pe toata suprafata parului si sub suvitele de deasupra. Sunt multumita ca nu se consuma usor deloc.
Ce e drept, nu imi pot inchipui cum s-ar comporta pe un par deja aspru. Eu imi doream ceva care sa imi intareasca parul fara a-l usca si e cel din urma produs care mi-am inchipuit ca va face asta.
Nu stiu daca e doar un efect placebo, pentru ca am ajuns sa ador acest produs, sau daca nu cumva e din cauza altor produse noi pe care le folosesc sau chiar si a altor factori de natura hormonala, dar coincidenta sau nu, de cand il folosesc nu mi se mai ingrasa parul atat de mult ca inainte. Ceea ce vreau sa subliniez este ca sigur sigur nu contribuie la ingrasarea parului ca alte produse tratament sau de styling. Sigur, nu pot sa bag mana in foc nici ca dimpotriva.

marți, 13 decembrie 2011

Pudra Deborah Ultrafine


Nu stiu exact de ce, dar m-a atras aceasta pudra de la Deborah. Pana acum am mai folosit doar mascara Deborah si mi s-a parut destul de ok si parca un ruj, dar nu mai tin minte nimic despre el.
In ultima vreme, ca pudra, o foloseam pe cea de la Sephora. Ei bine, aceasta pudra de la Deborah imi place mult mai mult. Ador cum lasa tenul si trebuie aplicata si intr-o cantitate mult mai mica decat cea de la Sephora, care prin comparatie pare destul de ineficienta. Imi place mult faptul ca lasa tenul catifelat, portelanat, dar aplicata in exces duce la polul opus, la un ten foarte prafos. Nu am tenul gras, nu stiu cat este de eficienta in absorbtia sebumului, insa eu sunt multumita de aspectul pe care il ofera tenului si dupa 10 ore, mai ales in echipa cu fondul de ten MAC Pro Longwear.
Din pacate, din cauza orelor la care sunt acasa nu am reusit sa ii fac o poza prea reusita pozei in sine si nici macar cea a ambalajului nu este extraordinara, dar nici nu are vreo textura speciala. Este compacta, la fel ca o pudra obisnuita. Mie mi se potriveste nuanta 02 si sper sa reusesc sa mai postez un look cat mai curand. Problema este ca nu sunt deloc multumita de pozele pe care le fac atunci cand chiar sunt multumita de machiaj.

duminică, 11 decembrie 2011

Paletele Sleek


In ultima vreme am observat blogosfera plina de review-uri, toate numai de bine, pentru paletele Sleek. La inceput am fost destul de sceptica si marturisesc sincer ca asta din cauza pretului lor sub 10 dolari, pentru 12 nuante. Suntem oameni, deci predispusi la prejudecati.
Sincer, ceea ce m-a convins sa dau o sansa acestora si mai ales mi-a starnit curiozitatea a fost parerea Ancai Buzea, in care am toata increderea si al carei talent il admir extrem de mult, constatand ca avem gusturi comune in materie de make up, dar o doza neechilibrata de talent.
Mi-am comandat 2 palete Sleek si au sosit cu promptitudine intr-o zi si jumatate. Am ales trusa Storm si trusa Oh So Special pentru nuantele lor taupe pe care le ador.
Cu toata sinceritatea sunt mega impresionata, nu numai de culoare, dar si de textura si felul in care se aplica si mai ales de intensitatea lor. La textura, la felul in care se iau pe pensula si se intind pe pleoapa seamana foarte mult cu fardurile MAC. Trusele contin farduri mate cu care chiar se lucreaza extraordinar si nuante sidefate. In general nu ma dau in vant dupa nuantele aparent atat de sidefate, insa acestea imi plac mult pentru ca nu ofera atat un aspect metalic, glossy, cat mai ales unul cremos si...foarte smooth. Nuantele mate nu sunt deloc prafoase, dar in acelasi timp se lucreaza foarte frumos cu ele. De intins se intind usor, dar necesita ceva experienta si perseverenta la blenduit.
Sunt foarte impresionata de nuanta de negru din palete si in general de intensitatea tuturor nuantelor pe care le-am ales, dar un negru bun chiar e dificil de gasit la farduri, iar ceea ce spuneam despre tenacitatea de a blendui culorile, ei bine ma refeream in special la aplicarea negrului in pliul ochiului si V-ul cu codita pleoapei. Trebuie aplicata o cantitate foarte mica si blenduita bine bine cu o pensula foarte buna si cu o mana macar un pic exersata.
Am folosit fardurile din aceste truse numai cu primer-ul Too Faced Shadow Insurance si am testat rezistenta la 12 ore de purtat un machiaj, iar rezultatul este unul impecabil.
Trusele Sleek isi merita toti banii si chiar mai mult. Sunt tare nerabdatoare sa incerc si blush-urile lor si inca vreo 2 produse. I'll be back!

vineri, 2 decembrie 2011

Fondul de ten MAC Pro Longwear


V-am spus eu ca imbatranesc...Toata vara am fost mega indragostita de fondul de ten Bourjois Healthy Mix Serum. Nu am scris despre el, pentru ca blogosfera a fost plina de review-uri unanime; a fost chiar un fond de ten in trend. Mie nu mi-a venit sa cred ca imi poate placea un astfel de fond de ten, fara grad mare de acoperire, nici pe departe, dar iata, ca de asta spun ca imbatranesc, semn clar.
Adevarul este ca nu am mai intalnit pana la el un fond de ten fara putere mare de acoperire care sa ascunda totusi destul de bine micile imperfectiuni si sa fie in acelasi timp lejer. Majoritatea fondurilor de ten fara putere mare de acoperire scot in evidenta imperfectiunile tenului. Iar in aceasta categorie, intra cu parere personala de rau si fondurile de ten de la Chanel, avand o simpatie exagerata pentru brand. Au farduri, creioane si mascara de exceptie, asta doar in materie de beauty, nu vorbesc acum si de fashion. Dar nu au fonduri de ten ok (dupa parerea mea, nu aruncati cu pietre).
Ei bine, acest fond de ten Bourjois, mai mult decat un tinted moisturizer dar nici pe departe un Max Cover sau Studio Scullpt mi-a deschis apetitul de a da o sansa fondurilor de ten cu putere medie de acoperire. Mi-as face stocuri de Healthy Mix Serum, este perfect, dar hei, sunt intr-o continua cautare si incercare de produse noi.
Asa ca m-am orientat, cum altfel, catre MAC, brand-ul cel mai de suflet in materie de make up, dupa care numai eu stiu cati ani de zile am tanjit pana sa devina atat de accesibili, pe plaiuri natale.
Ei bine, mi-am cumparat Pro Longwear, ce e drept ca l-am cumparat din Torino, nu din Romania si am fost little dissapointed sa constat ca este fabricat in Belgia. Probabil la magazinul nostru din Baneasa as fi gasit unul fabricat in US, dar asta e acum.
Pentru asteptarile si categoria de fond de ten pe care mi-o doream, imi place mult. Acopera destul de bine, dar nu impecabil si de portelan ca Max Cover sau Studio Scullpt. Mi se potriveste aceeasi nuanta ca la Studio Scullpt, NC 25, lucru pe care chiar il apreciez la MAC, pentru ca spre orice tip de fond de ten m-as orienta, am siguranta ca asta este nuanta mea la ei. Pudra aplicata peste el ii confera un plus de acoperire. In ultima perioada am avut cateva probleme cu tenul, cauzate de motive hormonale, poate o sa vorbesc candva si despre asta, dar fara sa imi vina mie sa cred, care tot timpul am avut un ten impecabil, acum tocmai am trecut printr-o perioada cu iritatii si denivelari si am trecut de la un ten uscat la un ten normal si cu temeri personale sa nu trec chiar catre un ten gras. As zice totusi ca totul e sub un control riguros si o ingrijire dedicata. Consider totusi ca Pro Longwear face o treaba excelenta si in legatura cu acoperirea, reusind sa imi ofere un aspect chiar ok pe tenul un pic problematic si pana la urma o acoperire buna, fara a scoate in evidenta exact problemele inestetice.
Asa cum ii spune si denumirea, chiar rezista 10 ore fara sa isi schimbe niciun pic aspectul si nici nu intra in santurile naso labiale, ceea ce in principiu ma dispera la fondurile de ten.
Se potriveste foarte bine si cu primer-ul pentru fata de la Sephora. Va spuneam candva ca nu orice fond de ten este avantajat de aceasta baza, ba unele chiar isi strica aspectul.
Este un fond de ten foarte bun, o sa revin cu placere la el, si dupa ce il termin. Il voi alterna cu Bourjois Healthy Mix Serum si cu ce alt fond de ten de acest gen voi mai fi tentata sa incerc. De idei nu duc lipsa.

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Mi-as dori...

Sa am mai mult timp liber, sa ma ocup mai mult de blog, sa petrec mai mult timp pe net printre lucrurile care ma intereseaza si sa citesc o carte de suflet pe care mi-am cumparat-o din Torino...

vineri, 25 noiembrie 2011

Paleta NYX Velvet Rope


Este o paleta cu 10 farduri Nyx, care pur si simplu mi-a luat ochii de cum am vazut-o, pentru ca sunt exact culorile mele preferate in materie de make up si care pe deasupra au fost si foarte in voga in acest sezon.
Nu am mai avut pana acum farduri Nyx, iar daca eram un pic sceptica in privinta calitatii lor, pot sa spun ca imi plac fooarte foarte mult, aproape mai mult decat orice alt fard din aceasta clasa.


Nu sunt deloc prafoase, sunt foarte pigmentate si se impaca foarte bine cu pensulele mele, astfel incat se aplica foarte foarte ok si se intind exact cum ar trebui. Nu stiu cat de mult rezista pe pleoape fara primer, insa cu TFSI se impaca de minune.
It's a must!