M-am intors din cea mai frumoasa vacanta din viata mea, cea la care am visat de 2 ani incoace.
Santorini este o insula vulcanica din Marea Egee, care apartine Greciei, cea mai mare dintre insulele cicladice. Peisajul este superb, insa destul de arid, iar insula este recunoscuta in principal pentru apusul deosebit din Oia si pentru vinurile sale.
Am locit 7 nopti in Kamari, este cea mai populara si populata de turisti localitate a insulei, celebra pentru plaja sa neagra. Insula este plina de peisaje in care muntele se revarsa in mare, mare extrem de limpede si de un albastru ca de cerneala.
Capitala insulei este Fira, o localitate cu stradute exotice, extrem de inguste si pline pline de terase, hoteluri si magazine de suveniruri sau de bijuterii si pielarie. Am vazut o gramada de genti foarte dragute din piele extrem de moale si catifelata la preturi intre 150 si 300 de euro. Foarte asemanatoare cu Fira este si localitatea Oia, de asemenea un centru comercial, vestita pentru apusul deosebit. soarele coboara efectiv spre mare si se ascunde in spatele unei insule. In Fira si Oia preturile la restaurante sunt cele mai ridicate din toata insula, insa la capitolul restaurante, taverne, cea mai ofertanta si placuta zona este de departe Kamari. De-a lungul plajei sunt zeci de taverne cu terase cu mancare traditionala sau italiana la preturi mult mai ok - o cina pentru 2 persoane cu aperitiv salata greceasca sau branza feta la gratar (o minunatie de aperitiv, chiar deosebit), cate un fel principal de pui sau peste cu garnitura inclusa si cate o bere sau suc sau o carafa de vin local costa in jur de 30 - 40 de euro. Recunosc ca oamenii de la tavernele de aici au un stil aparte de a trage de oamenii care traverseaza plaja, sunt extrem de insistenti in a te imbia sa iei masa la terasele lor, aproape ca te trag de mana. Unele taverne aveau chiar oameni care doar cu asta se ocupau - sa invite turistii sa studieze meniurile si sa ia masa la ei. Cu toate acestea nu poti sa te superi pe ei, au un farmec al lor si nu se simt jigniti daca nu le accepti propunerea, sunt destul de prietenosi. Unii ne intrebau de unde sutem, iar cand auzeau de Romania intrebau "Ce faci? bine?" intr-o romana destul de buna. Oricum, majoritatea celor care lucreaza la terase nu sunt greci, sunt oameni din diverse tari, am intalnit inclusiv romani, destul de multi care lucrau 6 luni pe insula. In Kamari sunt de asemenea, o gramada de supermarketuri cu preturi un pic mai scumpe decat in Romania, insa accesibile pentru o mica gustare sau pentru bauturi necesare in camera de hotel. Comparativ cu Romania, o sticla de Coca Cola de 1,5 litri costa la supermarket 1,7 euro.
O alta atractie a insulei Santorini este plaja rosie, cu ceva efort pentru a ajunge la ea, insa merita din plin. Insula Santorini este premiata pentru plajele sale deosebite, inclusiv pentru plaja alba si plaja indragostitilor, insa la acestea din urma, accesul se face din pacate doar de pe vasul de croaziera.
Un peisaj mai deosebit il constituie si Ancient Thira, partea antica a insulei care se afla la cateva sute de metri, pe un munte inalt. Se poate urca pe jos, din Kamari, pe un drum accesibil, pietruit (circa o ora si jumatate de urcus lejer) sau cu magarusi sau cu autocare locale, sau desigur cu masini sau scootere inchiriate. Este foarte interesant de observat ruinele asezamintelor de acum mii de ani, inclusiv ruina unui amfiteatru. La fiecare monument se afla placute explicative, deosebit de interesant.
Un loc excelent pentru plaja mi s-a parut localitatea Perissa. Plaja este tot neagra, insa mult mai fina decat cea din Kamari, iar intrarea in apa este de departe mult mai lejera si mai putin abrupta, iar fundul marii parca este din ciment, extrem de comod pentru balaceala. Apa este de asemenea foarte limpede si plina de pestisori care inoata printre picioarele celor aflati in apa. Soarele era extrem de arzator, chiar daca temperatura era foarte putin peste 30 de grade, insa insula este arida, cum am mai spus, fiind o insula de origine vulcanica.
Neaparat nu trebuie ratata excursia pana la far, pentru ca in zona aceasta peisajul este superb. Este unul dintre cele mai inalte puncte ale insulei, iar peisajul marii si al insulelor din jur este extraordinar, de nedescris in cuvinte.
Insula mai dispune de o serie de atractii si mici localitati fiecare cu povestea ei. Sunt de neratat localitatile Pyrgos, cu un vechi castel de vizitat, Imerovigli, localitate aflata intre Oia si Fira, poate cea mai de fite localitate a insulei, Mesa Gonia, orasul fantomelor cu o legenda extrem de impresionanta. Ultima eruptie a vulcanului insulei a avut loc in anii '50, ocazie cu care s-a produs si un mare cutremur care a distrus aproape integral insula. In Mesa Gonia au supravietuit cateva familii care continua sa traiasca si astazi in aceleasi locuri. Oricum, in anii '80 insula a fost practic reconstruita si arata ca in zilele noastre.
M-a incantat extrem de tare si croaziera in jurul insulei, ocazie cu care am vizitat si insula Nea Kameni, este insula pe care se afla cele 4 vulcani, inclusiv vulcanul prinicpal, inca activ si care fumega sulf in 2 locuri. Insula s-a desprins de Santorini la ultima eruptie, in anii '50. Este o insula extrem de arida, nepopulata.
Urmatoarea oprire a vasului de croaziera a fost in Palia Kameni, o zona cu izvoare termale dar la adancime extrem de mare, de aproape 200 de metri, unde cei care s-au aventurat sa inoate au avut parte de momente exceptionale (nu este si cazul meu, nu stiu sa inot, si oricat de tare mi-ar placea sa stau in apa, mi-e frica de ea). De aici am pornit catre insula Thirassia, unde din port pana in capitala Manolas am urcat 150 de trepte, extrem de solicitant drumul, urcusul, mai ales pe caldurile toride care erau.
Am avut parte de apusul din Oia de 2 ori - o data in cadrul croazierei, vazut de pe mare, si o data vazut chiar din Oia. Recunosc ca mai impresionant mi s-a parut vazut de pe insula, mai mult decat vazut de pe mare.
Nu vreau sa ma apuc acum sa tin lectii moraliste sau sa compar turismul lor cu turismul nostru, insa diferente clare sunt. Oamenii care servesc la mese sunt mult mai senini, mai prietenosi, dar chiar daca nu pun intotdeauna bautura in pahare, ci lasa sticla si paharul langa tine, sau aduc tacamurile intr-un cosulet si nu se mai obosesc sa le puna in fata ta, in partea dreapta, se vad totusi difernte cu puncte in plus pentru ai lor...Insula este plina de agentii de turism are iti ofera sfaturi, pun la dispozitie harti ale insulei la discretie si gratuit, sistemul lor de transport este extrem de bine organizat si foarte intuitiv, si asta pentru o insula de 73 de km2.
Am stat intr-un hotel de 3 stele, in care camerele nu aratau chiar ca pe site-ul lor, iar micul dejun a fost acelasi in fiecare zi, aceasi sunca, acelasi cascaval si tot restul, insa destul de ok. Pot sa spun ca hotelurile lor de 3 stele sunt cam ca la noi, insa mult mult mai curate - schimbau prosoapele zilnic, iar asternuturile o data la 3 zile.
Cum am mai spus, m-a impresionat sistemul lor de transport public, foarte bine organizat. de fapt nu cred ca e tocmai public, cred ca e organizat de o companie de turism. Nodul de transport este in Fira, capitala insulei. Din orice localitate din Santorini se poate ajunge in Fira, iar de aici se schimba autocarul catre indiferent ce alta localitate. Autocarele sunt mari, au aer conditionat, iar programul lor (din jumatate in jumatate de ora) este afisat peste tot. Biletele se elibereaza direct in autocar de catre un ajutor de sofer, iar costul lor este intre 1,4 si 2 euro de persoana/ drum. De pe plaja din Kamari, pentru a ajunge pe plaja din Perissa se poate lua un vaporas, iar costul unei calatorii este de 4 euro. Aceasta este varianta cea mai rapida si mai convenabila in acest caz. Pe insula se gasesc si foarte multe centre de inchiriat diverse masini, la preturi foarte convenabile, intre 25 si 40 de euro pe zi, insa negociabil daca se inchiriaza pe cel putin 3 zile.
In Santorini se gasesc foarte multe biserici, celebrele turnuri albastre locale. Sunt 365 de biserici la o populatie de peste 10 mii de locuitori. Majoritatea sunt insa inchise publicului, de cand una dintre ele a fost pradata acum cativa ani, iar pagubele fiind insemnate, fiind furate icoane si monumente extrem de valoroase prin vechimea lor. O data pe an, insa, fiecare biserica organizeaza o mare petrecere pentru tot publicul, in ziua in care este sarbatorit patronul bisericii respective.
Am avut parte intr-adevar de un concediu superb, in niste locuri extraordinare, iar asta a insemnat enorm pentru mine.
Imi dau seama ca este un post lung si inutil pentru cei care nu au vazut Santorini sau nici macar nu se gandesc sa il viziteze, insa pentru sufletul meu inseamna enorm de mult sa retraiesc aceste superbe amintiri. Am observat si ca traiesc o tresarire aparte pentru etnicul grecesc, in mod sigur datorita radacinilor mele (bunicul meu a fost grec). Cumva m-a emotionat locul acesta, m-a emotionat muzica lor, ador mancarea lor...totul mi-a priit maxim aici. Desigur nu m-am putut abtine si pe langa suvenirurile si condimentele cumparate mi-am luat si 2 farduri pentru ochi de la Korres, marca lor nationala de cosmetice, dar voi scrie un review separat despre ele, cu siguranta, ca doar ma stiti.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Feta la gratar? Sigur nu era halloumi? In general cipriotii fac halloumi la gratar si o servesc cu pita si felii de rosii proaspete. E branza lor traditionala.
RăspundețiȘtergereMa bucur ca ai avut o vacanta de vis :)
Multumesc mult, Clarra. Iti urez si tie un concediu minunat, daca nu l-ai avut deja.
RăspundețiȘtergereSigur era feta (este branza traditionala a grecilor), era ori in folie de aluminiu, ori in vase de lut si era preparata cu rosii si ardei si niste condimente speciale, de care mi-am cumparat si eu, insa nu am intrat inca in bucatarie...
doamne ce te invidiez...visez tot anul la calatorii dinastea si cand merg asa de repede trece timpul :(
RăspundețiȘtergeream fost anul trecut de 2 ori in croatia.
prima data pentru 3 zile in statiunea crickvenica mai la nord, iar in septembrie am fost in Omis, in Dalmatia, timp de 7 zile.
E minunat acolo, n-am cuvinte sa descriu ce bine m-am simtit.
Acum doi ani am vizitat si Muntenegru. Ambele tari sunt superbe.
Oricum, am in plan sa vizitez si Grecia.
Numai cand ma gandesc la tarile astea si la peisajele ce sunt acolo si la stare de spirit ce ti-o ofera ma face sa suspin tot anul :D ;)) Din pacate anul asta nu stiu daca voi pleca undeva, dar eu tot sper ca se va produce o minune!:D
Anda, iti urez sa reusesti sa pleci in concediul pe care ti-l doresti. E adevarat, peisajele fac totul...
RăspundețiȘtergereAndreea, ce frumos...ce frumos ne povestesti, cum ti-am zis mi-e drag sa-ti citesc blogu`,ti-ai taiat parul?Ica
RăspundețiȘtergereIca, am tunsoarea aceasta de la inceputul anului, am parul scurt la spate si lung spre parti, cu colt. Am renuntat la parul lung pentru ca nu avea niciun pic de volum.
RăspundețiȘtergereIti multumesc pentru aprecieri :)
Ce frumos! Sper sa reusesc sa vizitez si eu Santorini...mi se pare un loc de vis.
RăspundețiȘtergereMihaela, asa este, superb. Atat de superb incat acum la o luna de la concediu este chinuitor...Iti doresc din suflet sa ajungi acolo, meriti :)
RăspundețiȘtergere<3 super tareeee abia astept sa reinceapa sesonul 2011 Santorinii , fira, oia, Perisa, Kamari , vulcanul Thirasia uuu super oameni si super atmosfera si super loc ....
RăspundețiȘtergereBuna Andreea,
RăspundețiȘtergereAm inceput sa imi documentez vacanta in Santorini, iar postul tau pe blog mi-a fost de mare ajutor. Oscilez intre Fira si Perissa, ca nu stiu inca daca vreau sa fiu mai aroape de plaja sau sa ma bucur de apusul de soare, chiar de pe balconul camerei noastre de hotel. Oricum, am inteles ca sistemul de transport face plaja foarte accesibila, asa ca nu-mi ramane decat sa dau cu banul :)
Alexandrina, apusul este in Oia, nu in Fira, si nu cred ca merita sa il vezi de la balcon. Cel mai mult mi-a placut vazut de pe mare, pe croaziera, dar l-am vazut si de la o terasa din Oia. E destul de spectaculos. Atat Fira cat si Oia sunt foarte scumpe la cazare si masa, aproape nejustificat, si foarte departe de plaja. Kamari, unde e plaja neagra este cea mai populara statiune pentru cazat. Ufff, te invidiez, sunt nostalgica...Acum fix un an imi planificam si eu vacanta in Santorini. Sa te bucuri de ea, sa imi spui cum a fost!
RăspundețiȘtergereeeiii am fost si eu acolo intradevar e minunat pt cei ce pot ajunge acolo...eu am avut ocazia deoarece sotul a lucrat acolo..sandorinii...doar ca in 2 zile nu am apucat sa vad totul...dar important a fost ca am ajuns....te pup si sper sa ai ocazia sa mergi si in alte locuri...
RăspundețiȘtergere