miercuri, 7 aprilie 2010

Quick dry for nails de la Avon


Cum spuneam, de la o vreme sunt extrem de preocupata de aspectul si ingrijirea unghiilor, mai mult ca oricand si ma bucur ca reusesc sa obtin si rezultate satisfacatoare cu manichiura mea.
Cand nu credeam ca se mai poate inventa ceva in materie de unghii, au aparut solutiile pentru uscarea rapida a lacului de pe unghii. Au aparut de ceva vreme, dar ma refer ca au inceput sa fie populare si la noi, fie spray, fie gen lac de unghii, fie variantele cu pipeta.
Nu sunt indreptatita sa fac o comparatie, pentru ca pana acum am folosit doar solutia cu pipeta de la Avon, dar pot sa spun ca m-am indragostit pe loc de ea, nu mai imi pot imagina manichiura fara ea.
Rezultatul este excelent: imediat ce termin de aplicat oja (Opi, desigur), presar cate o picatura de solutie pentru uscarea lacului de unghii de la Avon pe fiecare unghie, iar instant rezultatul este remarcabil, unghiile sunt perfect uscate si niciun pic lipicioase. Picatura se imprastie singura pe toata suprafata unghiei si o usuca complet, ba chiar ajunge si pe buricele degetelor. Textura solutiei imi place foarte mult, este moale si grasa, fara a influenta insa aspectul ojei pe unghie. Ceea ce mi se pare ca face bine, este ca inmoaie cuticulele, oricum ingrijite in prealabil, este adevarat, insa chiar cred ca este benefica si pentru cuticule, dar asta probabil datorita aspectului gras, si in ciuda faptului ca se zice ca genul acesta de solutii care usuca rapid lacul de pe unghii nu fac deloc bine unghiilor, ba chiar le deterioreaza. Eu folosesc solutia de ceva vreme, insa nu pot sa spun ca am constatat acest lucru. Imi cunosc foarte bine unghiile, stiu cat pot sa pretind de la ele si stiu ca din cauza exfolierii lor nu pot sa ajung cu ele decat pana la un anumit nivel, dar oricum rezonabil. Iar ceea ce am constatat ca le face cel mai bine sunt pilele cu 3 sau 4 suprafete pentru unghii; realmente am ajuns dependenta de ele si ma ajuta foarte mult nu numai cu aspectul unghiei, dar si cu exfolierea.
Solutiile pentru uscarea rapida a lacului de pe unghii mi se pare cea mai buna inventie in secolul vitezei (asta se spunea despre secolul XX, dar se pare ca trendul continua si in secolul XXI), iar atata timp cat eu percep numai efecte pozitive la utilizarea lor, pot sa spun ca nu ma mai pot imagina fara ele. Pana acum imi lasam unghiile sa se usuce natural, sau cand eram foarte grabita le udam cu apa rece si le bagam langa o sursa care emana caldura, cum ar fi langa bec sau langa o aeroterma puternica, dar acum am scapat de toate aceste trucuri. Daca vreti totusi sa utilizati uscarea prin incalzire termica a unghiilor, este vital ca acestea sa fie mai intai udate bine cu apa rece, altfel oja se va strange si va face puncte mici inestetice. Si, ceea ce ma enerva cel mai rau la uscarea naturala sau termica era faptul ca desi imi consideram unghiile uscate, daca ma atingeam cu ele de ceva mai mult sau mai putin dur, manichiura se ducea de rapa. Ca sa nu mai spun de cate ori mi-am impregnat propriile amprente pe unghiile pe care le credeam uscate. Ei bine, solutia de la Avon este extrem de eficienta si ofera o uscare rapida si completa, ca si cand manichiura a fost facuta de cateva ore bune.

2 comentarii:

  1. Ti-am zis ca-mi plac review-urile tale? Daca nu, iti spun acum ;)

    Suna interesant solutia asta, m-am uitat si eu la ea. Am o oja no-name a carei culoare imi place mult, dar din pacate nu se usuca complet nici in jumatate de zi. As incerca sa vad ce efect are asupra ei.
    Eu sunt multumita de oja mea Deborah ca se usuca foarte repede, nu mi-am ratat niciodata manichiura cu ea, cu toate ca nu stau prea bine la capitolul rabdare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Clarra, multumesc. Mai mult decat atat, mi-ai aratat ca ma "citesti" si apreciezi review-urile mele, iar asta conteaza enorm pentru mine. Si mie imi plac ojele Deborah, sunt intr-adevar bune. Imi place solutia de la Avon pentru ca nici daca dau cu unghiile peste ceva destul de ascutit, sau cu scame, manichiura nu se strica, chiar daca este "proaspata". Mda, nici eu nu m-as lauda ca folosesc solutii impotriva lipsei de rabdare, dar asta e...

    RăspundețiȘtergere