vineri, 23 aprilie 2010

Fondul de ten Estee Lauder Maximum Cover


Mi l-am luat in sfarsit si ma incanta peste masura.
Mi l-am luat cu o mica strangere de inima in legatura cu nuanta, intrucat la acel Sephora din care mi l-am luat (Plaza) nu aveau mostra cu nuanta pe care o consideram eu potrivita pentru mine, ci doar cu o nuanta mult mai deschisa si una mult mai inchisa. Am ales sa risc si sa imi iau nuanta intermediara - Light Medium, pentru ca nu mai aveam rabdare sa mai astept sa ajung la alt magazin, alta data, in alta parte. Ei bine, nu am dat gres, este nuanta perfecta pentru mine, nici ca puteam gasi una mai buna. Cred ca imi este dedicata sau ceva. Daca aud de Light Medium la alte fonduri de ten imi inchipui ca sunt pentru negrese, nu pentru tenul meu, dar iata ca am nimerit-o de data asta.
Oricum pe toata durata testarii mostrelor si cautarii nuantei potrivite, ganditului si razganditului am fost agasata si hartuita de o "consiliera" din Sephora care, in ciuda faptului ca i-am spus ca sunt chitita pe Estee Lauder Maximum Cover si nu vreau sa ma gandesc la altceva, ea imi arata cu insistenta vreo 5 - 6 feluri de fonduri de ten Clarins, care by the way erau destul de tari cateva dintre ele, chiar m-au impresionat avand in vedere ca vanzatoarea mi-a umplut mainile pana la cot cu diferite tipuri, texturi. Cred ca data viitoare o sa imi indrept atentia si spre Clarins, insa acum clar nu era cazul, nu ma puteam gandi la altul decat Estee Lauder, doar eram o femeie cu pata pusa. Nu imi statea in cale nici macar insistenta vanzatoarei, ba dimpotriva. Deci, astept oricum orice impresii despre Clarins, sunt mai mult decat binevenite.
Sa va povestesc cum a fost prima oara - e destul de relevant.
Nu aveam obiceiul sa folosesc crema hidratanta inainte de aplicarea fondului de ten, pentru ca nu simteam nevoia, nu consideram ca este ceea ce imi trebuie si imi era frica sa nu influentez negativ purtarea fondului ten, in speta patinarea acestuia pe fata. Imi ingrijesc tenul obsesiv si folosesc crema extrem de hidratanta pentru el, dar asta seara dupa demachiere si sambata dupa baia de dimineata. In rest, tenul meu este foarte ok, nici gras, dar nici uscat, la modul sa se decojeasca sau sa para aspru.
Stiind insa ca acest fond de ten are putere foarte mare de acoperire, si sub amenintarea din partea catorva persoane ca acesta contine extrem de multa pudra si in scurt timp devine fainos pe ten, am aplicat in prealabil o cantitate foarte mica de crema hidratanta uniform pe toata fata, iar dupa 20 de minute am aplicat fondul de ten. Fiindu-mi un pic teama sa nu incarce peste masura tenul, fiind constienta de ceea ce "poate" datorita puterii mari de acoperire, am aplicat o cantitate foarte mica pe ten, in cateva puncte micute pe obraji, un alt punctulet pe frunte, altul pe nas si altul pe barbie si am intins bine bine. De obicei, cu alte fonduri de ten aplic o cantitate de 2 - 3 ori mai mare. Max Cover este destul de usor de uniformizat, nu am intampinat deloc dificultati sau neplaceri.
Este absolut senzational, iar cele care urasc fondurile de ten cu putere mare de acoperire ar trebui sa stie ca aspectul final nu este deloc unul ultra artificial sau de masca de carnaval, dar asta cred ca tine in primul rand de tipul de ten si nu in ultimul rand de calitatea fondului de ten, si recunosc ca difera de la unul la altul. Nu ofera deloc senzatie de strangere si mai ales nu incarca fata, dar acopera foarte bine, il simt excelent pe ten. Nu este deloc lipicios, lasa urme pe telefon (asta e, cum altfel?), insa mai putin in comparatie cu alte fonduri de ten. Am stat cu el 13 ore pe fata la prima aplicare. Nu isi schimba major aspectul cu timpul. Ca acoperire clar efectul nu este diminuat nici dupa 13 ore, insa capata un aspect usor lucios, dar nu in sensul rau al cuvantului. Nu intra in pori (sau asta poate datorita faptului ca nu am eu porii primitori, adica dilatati), insa am observat ca nu intra nici in pliurile din jurul gurii, problema pe care o am cu orice alt fond de ten, desi asta poate depinde de cantitatea aplicata. Fardul de pleoape rezista mai bine, cu acest fond de ten ca baza. Am numai cuvinte de lauda la adresa lui, sper doar ca aspectul si compozitia lui sa reziste pana la fundul flaconului. Apropo, are un termen de garantie impresionant, 24 de luni de la prima utilizare, ori in conditiile in care calitatea lui nu va avea de suferit pana la ultima picatura, mi se pare chiar un lucru cu adevarat extraordinar.
Nu m-as incumeta totusi sa il recomand in nestire tutror si oricum nu asta este ideea. Imi place sa scriu despre ceea ce testez pentru ca ma pasioneaza subiectul ingrijire si make up, si daca macar o persoana are tenul ca mine si imi citeste review-urile si le gaseste utile, eu sunt multumita si simt ca am facut ceva care i-a fost de folos altcuiva. Dar nefiind make up artist nu pot sa am habar cum reactioneaza acest fond de ten pe un ten gras sau foarte foarte uscat. In orice caz, pentru ca orice element de make up sa fie la maxima performanta, cred ca cel mai bine ar fi ca purtatoarele sa isi rezolve mai intai problemele de sanatate a pielii.

16 comentarii:

  1. Ei bine eu sunt make-up artist şi folosesc tot Estee Lauder, dar pe tenurile grase şi cu probleme. Se comportă extraordinar, eu având tot ten gras. Dar folosesc varianta Double Wear cu SPF10. Am dat 28 de euro pe el în zona liberă şi e fondul meu de ten de impresie, sau de sarmale, cum ar spune unii:). Şi acesta are putere foarte bună de acoperire şi rezistă foarte bine şi la transfer. Dacă îţi dai pe mână, se mai ia cu săpun doar dacă freci cu o periuţă sau cu unghia. Ţine foarte bine machiajul. Însă, dragă Andreea, niciodată să nu mai pui fond de ten pe faţă fără o cremă bază de machiaj în prealabil. E regulă de bază în make-up. Asta dacă vrei să-ţi păstrezi tenul cât mai mult timp în starea de acum. Utile review-urile tale, te urmăresc :). Ţine-o tot aşa, ca să fiu clişeistică.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Roxana, ma bucur sa te "intalnesc" pe blogul tau si multumesc mult pentru sfat si aprecieri. Adevarul e ca pana acum nu m-am gandit la "sanatatea" tenului meu versus fond de ten si la obligativitatea aplicarii unei creme in prealabil, ci ma gandeam doar la aspecul fondului de ten pe fata.
    Ma bucur ca in calitatea ta de make up artist ai o parere buna despre fondul de ten Estee Lauder, asta imi intareste convingerea ca am facut o alegere buna ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, oricum şi produsele MAC fac parte tot din gama Estee Lauder. Deci foloseşte fără reţineri. Şi, să ştii că nu afectează cu nimic aspectul fondului de ten faptul că aplici o cremă înainte. Sfatul meu este crema să o aplici cam cu măcar 30 min înainte de machiaj. De aceea, e bine când te trezeşti şi îţi cureţi faţa să aplici automat şi o cremă de zi. Ca, în cazul în care trebuie să-ţi faci un machiaj pe fugă să nu mai fii nevoită să dai şi cu cremă şi să aştepţi. Mă bucur că ţi-am fost de folos.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur mult ca iti place! Este fondul meu de ten preferat, dupa cum iti spuneam si in primul comentariu anterior. Si gandeste-te ca eu am tenul gras, cu unele imperfectiuni, deci e mai complicata treaba! :)
    Nici eu nu concep sa aplic fond de ten fara o crema aplicata in prealabil...

    RăspundețiȘtergere
  5. Alexa, deci funcţionează pe orice tip de ten ;) In legătura cu aplicarea in prealabil a unei creme de fata, chestia e ca eu nu am simţit nevoia, dar asta fără sa mă gândesc in primul rând la ce este benefic pentru ten. Pur si simplu...

    RăspundețiȘtergere
  6. ..de ce am inteles eu ca maxim cover eptr un ten cu probleme(cicatrice,etc..hm) chiar aveai nevoie de el? trebuie sa`l reancerc,neaparat:)ai reusit sa testezi photo perfexion ?:)iti urmaresc zilnic blogu:) ..esti prietenea mea la cafeaua de dimineata:)

    RăspundețiȘtergere
  7. Heeei, ma bucur mult ca ma "urmaresti". Am vrut acest fond de ten pentru ca imi doream putere mare de acoperire, dar nu pentru ca as avea probleme cu tenul, ci pentru aspectul pe care il ofera un astfel de fond de ten. Am incercat photo perfexion pe mana, nu pe ten, a fost la un moment dat una dintre optiuni. Mi-a placut, insa nu acopera la fel de mult ca acesta.

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu l-am folosit, mai am si acum din tub, imi place ca acopera extrem de mult (eu am un ten acneic foarte dificil, cu pori dilatati si cicatrici). Nu-mi place deloc faptul ca el...curge dupa vreo jumatate de ora. Din cauza sebumului in exces, fondul de ten iese din piele, chiar daca am pudra deasupra.
    Double Wear ce cel care nu se ia de pe ten, dar nu are aceeasi acoperire. :(

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna Andreea, am auzit de Apidermin se foloseste in jurul ochilor ,e o crema anti rid? si cineva mi-a sugerat sa folosesc vitamina K in jurul ochilor, banuiesc ca tu stii mult mai multe:)Ica

    RăspundețiȘtergere
  10. Ica, eu nu am auzit de crema Apidermin, dar poate merita sa o incerci daca ti-a fost recomandata si ceea ce iti doresti este o crema antirid. In legatura cu utilizarea vitaminei K sunt putin sceptica si as avea mai multa incredere intr-o crema pentru ca aceasta contine un complex de vitamine si substante pentru scopul pentru care este creata. Cred ca zona ochilor are nevoie de mai mult decat vitamina K, care apropo din cate stiu eu este coagulanta, nu vad ce are de-a face cu zona ochilor. Este foarte adevarat ca este doar o parere de-a mea...

    RăspundețiȘtergere
  11. va rog spuneti si mie un magazin de unde pot cumpara sau pe net

    RăspundețiȘtergere
  12. Andemonica, eu l-am cumparat de Sephora. Cred ca se gaseste si in magazinele Ina Center sau Douglas, dar nu garantez. Pe net l-am vazut pe site-uri gen okazii.ro sau pe site-uri de perfumerii, insa eu nu am experienta cu cumparaturile de cosmetice de pe online si nici cu site-ul okazii.ro. Din cate stiu, reteaua de magazine Sephora este destul de dezvoltata, sper sa ai unul aproape de tine.

    RăspundețiȘtergere
  13. Intrebasem de acest fdt. la review-ul fdt de la MF. Intre timp l-am gasit. :) Me-happy!:)

    Vreau doar sa te intreb daca este vascos/gros avand in vdr care are si pudra? Nu stiu daca ai testat ColorStay-ul de la Revlon. Acela nu-i chiar light.

    Comparativ cu Lasting Performance, care ti se pare mai vascos?

    RăspundețiȘtergere
  14. Ada, Max Cover este destul de vascos, nu prea se simte pudra din el la aplicare, dar este destul de gros. Lasting Performance, de exemplu, este vascos dar, in acelasi timp mai lichid un pic decat Max Cover si se aplica mai usor decat Max Cover. Cel din urma trebuie intins cu mai multa grija. Le poti testa la Sephora.
    Color Stay nu am avut.

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna.Imi pare bine ca am gasit acest site,si ca putem impartasi din experientele noastre.As vrea sa-i dau cateva sfaturi lui Vyio.La varsta de 12 ani au inceput sa imi apara cosuri.Mama m-a dus imediat la dermatolog dar si la cosmetica..Si uite asa am devenit dependenta de tratamente cosmetice.Multi ani am mers la tratament lunar,iar rezultatul a fost....m-am ales cu f multe pete maro pe fatza.De cosuri am scapat dar am ramas cu semnele.In 2009 mi-am facut un peeling cu TCA,este foarte dureros dar merita.Ptr rezultate bune trebuie sa faci mai multe sedinte.Apoi din lene nu mi-am mai facut nici unul.Anul asta in ianuarie mi-am facut 4 sedinte cu acid glicolic.Cate o sedinta pe sapt.In aprilie mi-am facut iar 4 sedinte cu acid glicolic.Iar rezultatele sunt extraordinare.Pot sa spun ca nu mai am nici un semn pe fatza.Sa nu uit peelingul asta si micsoreaza porii.Doctorita care mi le-a facut mi-a zis ca trebuie sa le repet la anu in ian-feb.De cosuri am scapat complet in urma cu un an jumatate deoarece fac un tratament hormonal ptr pilozitate.Si a influentat si acneea.Nu mai am nici macar un cosulet.Nici cand sunt pe ciclu nu-mi mai apar cosuri.Spala-te dimineata cu PURIF-AC DE LA ROC-BLACKHEAD SCRUBBING MASK,toner Pure Focus de la Lancome-Matiyfying Purifying Lotion Tightens Pores iar creme am folosit mai multe si am fost foarte multumita de toate Purif AC DE LA Roc-Blemish Correcting Emulsion,Glyco-A DE LA Isis Pharma,Effaclar Duo de la roche posay.Iar fonduri de ten folosesc Double Wear de la Estee Lauder si de l Clinique even better.M-am chinuit f mult pana am ajuns la rezultatul de acum...fara cosuri,fara semne,fondul de ten rezista f mult pe fatza si nu mai luceste.Inainte orice fel de ten cumparam tot mi se vedeau semnele...chiar daca aplicam camuflaj inainte de fond de ten.Dar cu peelingurile chimice si cu produsele enumerate mai sus am ajuns la tenul la care visam.Multa bafta

    RăspundețiȘtergere
  16. pentru anonim-intentionez sa cumpar si eu crema de la roc purif-ac blemish correcting emulsion. eu am tenul mixt cu cosuri in zona T si pori dilatati.pana acum am folosit gama effaclar...gelul de curatare effaclar pentru ten gras si sensibil, crema effaclar duo si crema effaclar m. acum as vrea sa schimb rutina cu ceva sa dea rezultate mai bune.si effaclar mi-au fost bune numai k inca nu am scapat de cosuri.vazand ca le-ai folosit pe ambele crezi k merita sa-mi iau roc?are rezultate mai bune?

    RăspundețiȘtergere